Data:
07.02|01:08
Lucrarea de față constituie aprofundarea cercetării sale din perioada doctorală desfășurată la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (2002-2010), interval în care a avut posibilitatea de a de a face studii şi la două vestite universități apusene: cea de la Fribourg (Elveția) şi cea din Louvain-la-Neuve (Belgia), unde a aflat documente de mare importanță pentru subiectul în cauză. Structurată în opt capitole, lucrarea prezintă, pe lângă contextul istorico-politic și religios în care a apărut fenomenul inchizitorial, modul de organizare și funcționare al Inchiziției și evoluția acesteia în țări europene precum Franța, Italia, Spania, spațiul german, la care se adaugă state din America Latină (Mexic, Peru, Venezuela), unde băștinașii precolumbieni păgâni trebuiau convertiți la creștinism. Acestor analize se adaugă adevărate studii de caz ale unor procese celebre din Franţa (Procesul Templierilor şi al Ioanei d’Arc), din Italia (Giordano Bruno, Galileo Galilei şi Thomasso Campanella), iar pentru Spania, autorul a insistat asupra personalității cunoscutului inchizitor Thomas de Torquemada, dar şi asupra unor teologi care au căzut victime aceleiași Inchiziții: Sfânta Tereza de Avila şi Sfântul Ioan al Crucii. În ultimul capitol este prezentată o evaluare a fenomenului inchizitorial, mai exact ecourile avute de acesta în perioadele modernă și contemporană.
Începută în secolul al XII-lea și instituționalizată în secolul următor, Inchiziția și-a accentuat activitatea pe parcursul secolelor XIV-XVI, o aprigă prigoană înregistrându-se împotriva vrăjitoriei. Chiar dacă Inchiziția s-a condus după principii generale unice, aplicarea acestora a suferit influența locală, realitate bine conturată de către autor.
Cercetând etapele Inchiziției, Dl. Floroaia menționează faptul că „prin țelurile urmărite şi prin mijloacele utilizate, ea a cunoscut de-a lungul timpului trei forme principale, cu structuri şi caracteristici specifice: Inchiziția medievală, Inchiziția spaniolă şi Inchiziția romană”. De-a lungul timpului, ea va pricinui o mulțime de jertfe până când Napoleon va aboli tribunalele inchizitoriale şi Sfântul Oficiu, la 2 iulie 1809, pentru a dispărea după anul 1834. Așadar, această instituție a avut o viață lungă, cu rezultate dintre cele mai contradictorii.
Cele 668 de pagini (format academic) se prezintă ca un tot unitar bine închegat, cu o argumentare clară, logică şi coerentă, punctând, acolo unde era necesar, chestiunile specifice fiecărui stat în parte, fapt ce reliefează un cercetător deja format și de mare viitor.